Blue Crude, combustibilul viitorului?

\"audi\"
Compania auto Audi vrea să elimine combustibilii fosili, benzina și motorina putând fi obținute din aer, apă și electricitate.

Anul trecut, nemții au găsit o metodă de a sintetiza metanul pentru a obține benzină, aceasta constând în extragerea hidrogenului din apă prin electroliză și combinarea lui cu CO2-ul produs de reziduurile organice, se arată într-un articol Digitaltrends.
Astfel, compania Audi a anunțat obținerea unui “e-diesel”, un combustibil neutru din punct de vedere al dioxidului de carbon. El este făcut din materii prime precum aerul, apa și electricitatea. Metoda folosită este denumită “capturarea aerului”, și a fost creată de compania elvețiană Climeworks. Datorită ei, dioxidul de carbon poate fi luat din atmosferă și stocat într-un alt mediu, iar mai apoi o unitate de electroliză, care folosește energie nepoluantă, separă hidrogenul de moleculele de oxigen din apă. Hidrogenul astfel separat se amestecă cu dioxidul de carbon într-o cameră încălzită și aflată sub presiune, iar rezultatul este un lichid denumit Blue Crude, care, în proporție de 80%, este capabil de a fi transformat în motorină sintetică și se poate amesteca în orice proporție cu combustibilul fosil. Alte avantaje pe care Blue Crude le are sunt lipsa mirosului și capacitatea de a se aprinde foarte ușor, iar cei de la Audi spun că unitatea de procesare pe care o dețin în Dresda poate produce 160 de litri pe zi din acest tip de combustibil.

 

Scroll to Top