Despre noi

câteva cuvinte despre noi

Suntem Green Revolution, o asociație dedicată ecologiei urbane.

Ne-am înființat în 2009 cu o viziune fermă: să facem orașele din România mai verzi, mai curate și mai prietenoase cu mediul înconjurător. Ne străduim să educăm comunitățile pentru a adopta un stil de viață mai sustenabil și prietenos cu mediul înconjurător. Ne bucurăm să fim aici și să împărtășim această călătorie spre un viitor mai verde și mai luminos!

Cu ajutorul comunității pe care am construit-o în acești ani, am reușit să realizăm proiecte de impact care au fost îmbrățisate de milioane de oameni.

Ce am realizat în ultimii
15 ani

Am adus primele biciclete de închiriat în București

Am inițiat și finalizat Legea Picnicului

Am construit primul sistem de bike-sharing automatizat

Am deschis parcurile și pajiștile pentru toți orășenii

Singura organizație din România aflată în conducerea Federațiilor Internaționale de Ciclism

Avem primul și cel mai complex portal de informații de mediu din România - Green Report

Singura organizație din România care certifică angajamentul companiilor față de mediu - Cycle Friendly Employer

Organizam Gala Green Report - cel mai prestigios eveniment anual ce premiază proiectele sustenabile

Am montat primele parcări securizate de biciclete (BBOX) și primul Green Box în București

Am organizat primul târg de jucării 2nd Life la Roaba de Cultură

Am lansat podcastul despre mediu Green Report Podcast

Puterea exemplului este cea care inspiră oamenii să evolueze și să scoată la iveală ce este mai bun din ei. În cei 15 ani de când existăm, comunitatea Green Revolution a demonstrat că împreună putem schimba mentalități și obișnuințe în favoarea mediului și le mulțumim pentru asta!

Raluca Fișer, Președinte Green Revolution

Scurt istoric cu anul lansării proiectelor noastre

2023
• Aer pentru bicicliști
• Podcast Green Report
• Green Box
2022
• BBOX
2021
• Gala Green Report
• Târgul de jucarii 2nd Life
2019
• Certificarea CFE
• IVelo Corporate
2018
• Conferințe Green Report
• Aplicația IVelo
• Certificarea Cycle Friendly Employer
2017
• Conferințe Green Report
2016
• IVelo Urban
• Conferințe Green Report
• Bike2Work
2015
• Conferințe Green Report
• Bike2Work
• Aplicația Ivelo
2014
• Legea Biciclistului
• Respiră Adânc
• Stare de bine (lansare)
2013
• Biciclete cu coșul plin
• Cycle Logistics (lansare)
• Green Politics (lansare)
• Carte Povești pe 2 roți (publicare)
• Conferința Managementul Mobilității
2012
• Legea Picnicului (promulgare)
• Green Bee (lansare)
• Bicicleta de la țară
2011
• Roaba de cultură (lansare)
• BikeFest (lansare)
2010
• IVelo Relax (lansare)
• studentObike (lansare)
• Biciclete cu cravată (lansare)
• Legea 132/2010 (promulgare)
2009
• Parlamentul Verde
• Capitala Crește Verde
• La Pedale (ediții 2009, 2010)
• Green Business Index

Misiune & Valori

De 15 ani

De 15 ani ne implicăm mediul este prioritatea noastră suntem Green Revolution

Ne petrecem cea mai mare parte din viață în orașe, de aceea “sănătatea” orașelor este și sănătatea noastră. Green Revolution militează pentru reconstruirea orașelor pe principii verzi. Această misiune trebuie să fie o prioritate atât pentru locuitori, cât și pentru autorități. Ecologia înseamnă evoluție, înseamnă o viață mai sănătoasă și mai fericită pentru noi și generațiile viitoare.

Green Revolution inițiază și implementează proiecte ample de educație de mediu și dialog constructiv cu autoritățile și stakeholderii implicați pentru îmbunătățirea politicilor și strategiilor de mediu.

Credem in puterea exemplului. De aceea am reușit să atingem milioane de oameni prin campaniile noastre, iar ei, la rândul lor, au devenit o portavoce a mesajelor noastre în propriile comunități. Green Revolution a devenit o mișcare națională datorită oamenilor care ne-au fost alături și au dat mai departe un exemplu pozitiv prin acțiunile lor.

Fie că vorbim de oameni de rând, de antreprenori, oameni din companii sau instituții publice, toți cei care ne-au susținut sunt parte din succesul și misiunea noastră pentru orașe mai verzi.

Rapoarte de activitate

Scroll to Top