Green Revolution și Fundația Carl von Linde au lansat concursul de scurtmetraje \”Ești ceea ce respiri\”

 

\"\"

Asociația Green Revolution și Fundația Carl von Linde au lansat, astăzi, concursul de scurtmetraje “Ești ceea ce respiri”, desfășurat în cadrul proiectului “Respiră Adânc”.

Astfel, în perioada 21 iulie – 30 septembrie 2014, cei care doresc să participe la concurs pot trimite materialele video pe adresa office@greenrevolution.ro.  Perioada de votare a celor mai interesante producții se va desfășura în intervalul 1-6 octombrie 2014, iar pe 7 octombrie vor fi anunțati câștigătorii premiilor în valoare totală de 900 euro: locul I – 400 euro, locul II – 300 euro şi locul III – 200 euro. Regulamentul concursului va fi disponibil pe pagina de facebook a proiectului: www.facebook.com/RespiraAdanc.

Reprezentanții Agenției Europene de Mediu (EEA) s-au declarat încântați de proiectul “Respiră adânc”.

[quote align=\”center\” color=\”#999999\”]Ca o agenție de mediu care se ocupă, printre altele, cu informarea stakeholderilor, precum și a publicului, susținem pe deplin inițiativele care vizează creșterea gradului de conștientizare a importanței mediului înconjurător și conservarea acestuia. Vă dorim succes”,
au spus reprezentanii EEA.[/quote]
De asemenea, ministrul mediului, Attila Korodi, consideră că proiectul va avea un real ecou în rândul bucureștenilor.

[quote align=\”center\” color=\”#999999\”]Proiectul Respiră Adânc este un proiect de care sunt foarte încântat. Am observat că în cele două domuri (…) intră mulți bucureșteni dornici să se informeze despre cum putem avea un aer mai curat în București”,
a spus Attila Korodi.[/quote]
Proiectul de educare și conștientizare publică a calității aerulu,i “Respiră adânc”, a fost lansat în premieră de Asociația Green Revolution, în parteneriat cu Fundația Carl von Linde și este un proiect unic în România.
În perioada 21 mai – 30 septembrie 2014, proiectul îşi propune să atragă atenţia publicului larg, dar şi a autorităţilor, asupra importanţei adoptării unor măsuri legale sau administrative, schimbării mentalităţii şi, nu în ultimul rând, asupra adoptării unui stil de viaţă care să asigure păstrarea unui aer curat în marile oraşe.
Conform datelor oficiale, în Uniunea Europeană poluarea aerului a fost cauza a 100 de milioane de zile de concediu medical și a peste 350.000 de decese premature. Totodată, în anul 2009, fiecare cetățean european a plătit din buzunarul propriu între doi și 300 de euro pentru aerul poluat din industrie, în timp ce, în prezent, transportul urban produce 70% dintre poluanți și 40% dintre emisiile de gaze cu efect de seră din totalul emisiilor generate de transportul rutier în Uniunea Europeană.

Scroll to Top