I’Velo Relax dă startul unui nou sezon de pedalat

Asociația Green Revolution și Raiffeisen Bank au deschis sâmbătă, 18 martie, noul sezon velo 2017. I’Velo Relax va pune la dispoziția bucureștenilor peste 520 de biciclete, șapte zile din șapte, în intervalul 11.00 – 19.00, de luni pănâ vineri (ultima inchiriere la ora 18 :00) și 10.00 – 19.00 sâmbată și duminică (ultima inchiriere la ora 18.00). Cele doua centre de închiriere I’Velo din București vor fi amplasate in Parcul Herastrau – Piata Charles de Gaulle și Parcul Tineretului, intrarea de la Gheorghe Sincai.

Bicicletele I’Velo Relax pot fi închiriate gratuit de tinerii sub 16 ani și pensionarii pe baza carnetului de elev, respectiv, al talonului de pensie, iar pentru componenta cu plata, tarifele de inchiriere sunt: 5 lei pentru 1 ora și 20 lei pentru 24 de ore, pentru centrele din București și Constanța și 4 lei pentru 1 ora și 15 lei pentru 24 de ore pentru centrele din Iași, Brasov, Sibiu, Alba Iulia și Oradea.

Noutatea acestui sezon o reprezintă bicicletele pentru copii, pe care micii biciclisti le pot pedala gratuit și cargo-bike-urile pentru transportul celor mici. De asemenea, pe toată perioada sezonului velo vom pregăti pachete de servicii personalizate pentru toate categoriile de biciclisti, multe surprize, activităti la centrele de închiriere, dar și activări online, pe care le puteti urmări pe pagina de FB/Ilovevelo sau pe site-ul www.ivelo.ro.

“Ne bucurăm să vedem că bicicleta redevine treptat un mijloc alternativ de transport in București, dar și in tara și ne dorim ca prin proiectele noastre – I’Velo Urban și Relax, StudentObike, Biciclete cu cravata – să cultivam dezvoltarea comunității biciclistilor și să sărbatorim împreuna aceste reușite. Împreuna cu Green Revolution ne dorim să schimbăm cultura transportului în România și să dezvoltăm infrastructura pentru promovarea transportului alternativ. În acest fel sperăm să avem angajați și clienți mai sanatosi și să respirăm un aer mai curat”, a declarat Corina Vasile, Director Comunicare și Relații Publice Raiffeisen Bank România

“În contextul în care Bucureștiul este cel mai aglomerat oras din România din punct de vedere al traficului, dorim prin proiectele noastre de biciclete să convingem cât mai multe persoane că bicicleta poate fi un mijloc de transport utilitar, dar și un mijloc de relaxare, vital într-o capitala aglomerata. Bicicleta reprezinta o solutie pentru diminuarea impactului uman asupra climei și o tranzitie către un mediu mai curat și o societate mai sănatoasă.” , a declarat Raluca Fiser, presedintele Asociației Green Revolution.

În cei 7 ani de functionare, programul I’Velo a reusit să scoată peste 1.400.000 de romani la pedalat și a contribuit la reducerea emisiilor de CO2 din atmosferă cu aproximativ 2.180 de tone. Programul I’Velo, inițiat de Raiffeisen Bank și Green Revolution, se desfasoară cu sprijinul primariilor din București, Brasov, Sibiu, Iași, Constanța, Alba Iulia, Oradea, precum și al Administratiei Lacuri, Parcuri și Agrement București.

Scroll to Top